Am fost atras de viața Bisericii de când mă știu. La vârsta de paisprezece ani, m-am mutat din orașul natal pentru a mă înscrie la un liceu teologic din Târgoviște. Pasiunea mea pentru teologie m-a dus apoi la București, unde mi-am terminat licența și, mai târziu, am obținut masteratul.

Când am mers la Aberdeen pentru a studiile doctorale, am vrut să știu totul despre Biserică, să aud toate vocile și perspectivele disponibile. Ceea ce am descoperit a fost că, indiferent de modul în care cineva citește Scriptura sau Tradiția Bisericii, fie că provine din medii ortodoxe, catolice sau protestante, Biserica este, în primul rând, o comunitate al cărei scop este de a aduce pe toți în unitate cu Hristos. Sfântul Maxim Mărturisitorul exprimă cel mai bine acest lucru când spune că Biserica seamănă cu Dumnezeu atunci când unește „numeroasa și aproape infinita” mulțime de „bărbați, femei și copii care sunt deosebiți unii de alții și extrem de diferiți prin naștere și înfățișare, prin naționalitate și limbă, prin obiceiuri și vârstă, prin opinii și abilități, prin maniere și obiceiuri, prin preocupări și studii și, încă o dată, prin reputație, avere, caracteristici și conexiuni: Toți se nasc în Biserică și prin ea sunt renascuți și recreați în Duh”.

Ceea ce nu mi-am dat seama până nu am descoperit teologiile lui Brian Brock și John Swinton a fost că atunci când Sfântul Maxim spune „toți oamenii”, se referă de fapt la toți: cei care suferă de depresie, cei cărora le curge salivă din gură, cei care nu pot sta locului sau care ar avea nevoie de un dispozitiv de mobilitate, cei care sunt stimulați negativ de sunete, cei ale căror corpuri atipice ne fac să ne simțim inconfortabil. Fără ei, Biserica nu își îndeplinește scopul, devine mai mică și mai puțin transparentă la lumina prezenței lui Hristos.

Sfântul Grigore de Nazianz subliniază acest aspect și mai clar atunci când arată cu degetul spre creștinii care îi evitau pe leproși de teama contagiunii. Creștinii, spune Sfântul Grigore, nu au nicio problemă în a-i accepta în comunitățile lor „pe cei care manipulează cadavre coapte și, poate, fetide și cară carcasele împuțite ale animalelor mute și nu au nicio obiecție să fie acoperiți cu noroi”, dar par să fie dezgustați de leproși. Biserica nu poate face astfel de distincții. Biserica ar trebui să aibă grijă și să-i includă.

Misiunea mea este de a-i ajuta pe liderii responsabili ai Bisericii lui Hristos să stabilească și să aprofundeze practici inclusive care să permită frumuseții iubirii lui Hristos pentru umanitate să strălucească nestingherit în Biserică. Lucrez cu lideri bisericești, educatori teologici și comunități care doresc să depășească incluziunea superficială și să se îndrepte către o apartenență autentică. Ajut la identificarea barierelor - adesea invizibile - care exclud persoanele cu dizabilități de la participarea deplină la viața liturgică și comunitară. Prin reflecție teologică, instrumente practice și îndrumare personalizată, sprijin comunitățile în dezvoltarea unor practici care reflectă plenitudinea Trupului lui Hristos. Rezultatul este o comunitate mai credincioasă, ospitalieră și vie spiritual - unde nimeni nu este lăsat pe margine, iar iubirea lui Hristos strălucește fără obstacole.